Skip to content

Reflectarea în presă a “fenomenului ” Iaşul iubeşte teii ca expresie a cetăţeniei active

Noiembrie 10, 2014

10543644_10152214890431697_7646363273190376581_nÎn luna septembrie a acestui an am participat la Simpozionul Internaţional Universul Ştiinţelor cu lucrarea Reflectarea în presă a “fenomenului ” Iaşul iubeşte teii ca expresie a cetăţeniei active, o lucrare ştiinţifică ce a obţinut premiul I în urma evaluării celor peste 600 de lucrări ce au fost înscrise la această activitate de către un consiliu ştiinţific format din profesori universitari din România şi din Republica Moldova. Lucrarea este lipsită de partizanat politic, scopul fiind acela de a fotografia realitatea social-politică cu privire la „fenomenul” Iaşul iubeşte teii. Mai jos sunt redate principalele idei şi rezultatele cercetării.

Participarea civico-politică s-a dovedit a fi în România ultimilor ani din ce în ce mai ridicată, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Pe lângă educaţie, care este unul din factorii determinanţi ai dezvoltării sentimentului cetăţenesc, implicarea în spaţiul public poate fi stimulată şi prin intermediul mass-mediei. În ultimii aproape 2 ani în Iaşi am putut urmări cum societatea civilă, în urma unei hotărâri controversate a primăriei s-a constiuit în promotor al intereselor şi nevoilor ieşenilor, luptând pentru replantarea teilor în centrul oraşului. În acest caz presa, prin articolele publicate, a dovedit că poate susţine implicarea civico-politică şi de ce nu poate fi un factor important în dezvoltarea cetăţeniei active.

Temele de cercetare avute în vedere au fost următoarele:

  1. Rolul comunicării de masă în formarea atitudinilor şi comportamentelor de implicare activă în spaţiul public cu privire la subiectul analizat.
  2. Impactul manierei de prezentare a evenimentelor în presa scrisă asupra societăţii.

Obiectivele cercetării:

  1. Studierea perspectivelor teoretice referitoare la cadrul pe care îl constituie cetăţenia activă (lucru realizat în prima parte a acestei lucrări).
  2. Identificarea manierei de prezentare în presă a fenomenului avut în atenţie.
  3. Evidenţierea rolului şi importanţei presei în formarea opiniei publice, a atitudinilor şi comportamentelor pro-participative cu privire la subiectul Iaşul iubeşte teii.

Ipotezele cercetării:

  1. Mass-media a reprezentat unul dintre factorii generatori ai reacţiei sociale, cu precădere a sentimentului cetăţenesc privitor la întregul fenomen.
  2. Iaşul iubeşte teii devine un obiect şi subiect al disputelor politice, majoritatea cetăţenilor neputând să influenţeze într-un grad ridicat evoluţia proiectului.

Pentru obținerea informațiilor au fost monitorizate edițiile electronice realitatea.net, gandul.info, stirileprotv.ro, ziare.com, evz.ro, adevarul.ro, romaniacurata.ro, în perioada februarie 2013 – august 2014. Au fost selectate toate articolele ce conțin unul din cuvintele cheie ( sau sintagme ) utilizate pentru identificarea articolelor relevante  pentru această analiză –  Iaşul iubeşte teii, protest tei, protest Iaşi, tei Iaşi, primăria Iaşi, Gheorghe Nichita etc.

Din totalul articolelor publicate pe site-ul realitatea.net 13 dintre ele au avut un caracter politic puternic nuanţat, prezentând conflictul dintre primărie sau chiar primar şi diverşi oameni politici sau partide. Totodată în 21 de articole, încă din titlu suntem anunţaţi că în centrul atenţiei se află deciziile primăriei sau chiar a primarului însuşi, Gheorghe Nichita, cu privire la tăierea teilor din oraş. Cu toate acestea nu s-a pierdut caracterul civic şi mobilizator, majoritatea articolelor fiind construite obiectiv şi detaşate de orice simpatii politice, având cu siguranţă un rol important în mediatizarea acţiunilor civice întreprinse de grupul civic Iaşul iubeşte teii dar nu numai reuşind poate şi mobilizarea ieşenilor în a acţiona atunci când administraţia locală nu este receptivă la cererile venite din partea societăţii civile sau a cetăţenilor în general.

În anul 2013 Adevarul.ro publică 32 de articole ce au ca subiect principal modul de lucru al primăriei în rezolvarea problemei tăierii teilor din oraş. În 2014, în perioada ianuarie-august pe site-ul aceleiaşi publicaţii apar 26 de articole ce prezintă evoluţia “fenomenului” Iaşul iubeşte teii. Din totalul celor 58 de articole 41 au format de ştire, 14 sunt editoriale iar 3 articole sunt anchete realizate de către corespondenţii Adevărul.

În lipsa unui dialog real şi suţinut între primărie şi societate civilă, în peste 60% din articole ca şi cuvânt cheie întâlnim numele primarului Iaşului, Gheorghe Nichita dat fiind că în mai multe rânduri acesta a adus acuze la adresa protestatarilor şi a jurnaliştilor cum că ar fi manipulaţi politic, isterici sau cretini. Următoarele cuvinte cheie cele mai folosite denotă gravitatea faptelor şi într-o formă mai subtilă îi îndeamnă pe oameni să participe la luarea deciziilor din spaţiul public, caracteristică proprie democraţiei participative şi a cetăţeniei active: tăiere tei, masacrul teilor/ecologic, protest, revendică-ţi oraşul, oraşul teilor. 13 articole din totalul de 59 au substrat politic, iar în 24 dintre ele se vorbeşte despre decizia primăriei de a tăia tei, despre proteste anti-primărie şi pentru replantarea teilor sau chiar prezentarea unor soluţii ce ar putea da un aspect plăcut Bulevardului Ştefan cel Mare. Observăm aşadar că majoritatea articolelor au un caracter civic, prezentând publicului atât evoluţia “fenomenului” cât şi posibile soluţii pentru rezolvarea problemei.

Pe site-ul romaniacurata.ro au fost publicate în total 10 articole, 4 dintre ele fiind editoriale semnate de Mihai Gotiu, Liviu Antonesei şi Alina Mungiu-Pippidi.

Celelalte site-uri monitorizate au însumat un total de 23 de articole, toate ştiri (mediafax.ro – 5 articole, ziare.com – 4 articole, gândul.info şi stirileprotv.ro publicând fiecare câte două articole, iar evz.ro nepublicând nici un articol pe această temă). Şi în cazul acestor articole tonul este unul nefavorabil primăriei, deşi editorul nu se poziţionează strict ca fiind un apărător al cetăţenilor ieşeni ce doresc replantarea teilor şi dialog real şi suţinut cu administraţia locală, ci mai degrabă ca unul care relatează parcursul evenimentelor.

Tonalitatea articolelor per ansamblu este neutră, desigur cu excepția editorialelor ce prezintă opinii contra acțiunilor ce țin de sfera politică. Putem deduce deci, cel puțin intenționalitatea publicațiilor de a rămâne neutre, în această problematică.

„Fenomenul” Iaşul iubeşte teii a fost prezentat predominant prin prisma aspectelor informative referitor la poziția societății civile, urmate de prezentarea aspectelor economice și de mediu, și încheind cu conflictele politice iscate pe această temă. Așadar informațiile puse la dispoziție cititorilor sunt utile pentru a putea întelege fiecare aspect al fenomenului. Faptul că mass-media a reprezentat unul dintre factorii generatori ai reacției sociale poate fi confirmat însă nu în totalitate.

De vrei schimbare, mergi la votare!

Noiembrie 9, 2014

Mic exerciţiu despre cum ar putea vorbi candidaţii noştri, sau unul din ei. Ce-a ieşit citiţi în rândurile de mai jos.

Români din Ardeal, Moldova, Oltenia, Banat, Dobrogea, din diasporă – în ultimele săptămâni am arătat şi aţi arătat că ne pasă: ne pasă de viitorul acestei ţări, ne pasă de cum vor trăi copii noştri, ne pasă de cei care sunt peste hotare şi muncesc cu speranţa că se vor întoarce într-o Românie în care oamenii politici să asculte de nevoile cetăţenilor, să nu se îndepărteze de la crezul de a face din democraţie un regim în care legile să fie respectate.

vot+camapanie+electoralaA sosit astăzi vremea să ne aducem aminte cine suntem şi unde am ajuns. Vedem cum economia noastră este slabită, sistemul nostru de sănătate este şi el slăbit, guvernanţii noştri nu sunt interesaţi de educaţia copiilor şi tinerilor, tot mai mulţi suntem în căutarea unui loc de muncă, sărăcia se adânceşte, multe afaceri dau faliment prin zecile de taxe impuse de guvern.  Nu merităm o asemena soartă. Nu pentru asta au murit eroii Revoluţiei din 1989. Cred cu tărie că putem aduce schimbarea care să facă din ţara noastră o Românie a lucrului bine făcut. Împreună putem înlocui frica de a privi spre viitor cu încrederea. Plecăm cu speranţa că justiţia, dreptatea, bunăstarea, suveranitatea statului, dreptul de a ne alege reprezentanţii şi conducătorii nu ne-o poate lua nimeni. E timpul să nu ne lăsăm pradă vrajbei, aşa cum vor unii. A sosit vremea ca votul nostru să poată aduce schimbarea,

Încredeţi-vă  în cei care au arătat prin munca lor că se poate. Încredeţi-vă în cei care le-au arătat oamenilor care l-au votat că seriozitatea, decenţa, munca cinstită, respectul pentru lege sunt sunt bunurile cele mai de preţ ce pot face ca România să fie o ţară europeană, însă care nu renuţă la valorile şi integritatea sa, o ţară care ştie să-şi negocieze viitorul în faţa Uniunii Europene.

Haideţi să le arătăm celor de la guvernare că nu am uitat că votul este dreptul nostru ce poate aduce schimbarea. Haideţi să arătăm că noi suntem cei care putem construi România, o Românie a bunului simţ, în care spectacolul steril al politicienilor nu îşi are locul, o Românie cinstită în care oamenii ce muncesc să fie trataţi corect, o Românie în care să ne putem spune părerea, o Românie în care guvernanţii nu uită de cetăţeni, o Românie în care viitorul depinde de noi şi nu de calculele unor miniştri. Vă îndemn ca împreună să construim România noastră, a celor care vor şi pot să privească cu încredere în viitor, nerepetând greşelile trecutului.

Ştiu şi cred că schimbarea vine şi cu votul meu. Nu vreau să mai văd politicieni care împart icoane cu Arsenie Boca. Nu vreau să văd un preşedinte care încă din tinereţe s-a îndeletnicit cu furtul – căci asta este teza de doctorat a unuia dintre politicieni, ce îşi doreşte să fie preşedinte. Nu vreu să văd un preşedinte care instigă la ură, care vrea sa unească ortodcşii împotriva celorlalte confesiuni. Nu vreau un preşedinte care laudă Partidul Comunist Chinez. Oricât de mic sunt pe lângă cei 18 milioane de romani care au drept de vot cred că schimbarea vine şi cu votul meu. Schimbarea vine şi cu votul celor din diasporă, schimbarea vine şi cu votul celor din Iaşi, Timişoara, Cluj, Bucureşti, Braşov, Constanţa. Schimbarea vine şi cu votul tău!

TU te pişi pe el de vot? EU NU!

Octombrie 27, 2014

În România noastră, a mea, a ta şi nu a lor eu sunt cetăţean, îmi cunosc drepturile dar şi obligaţiile. Vreau un viitor la care să pot spune că am contribuit şi eu, nu aştept marea revoluţie. Acţionez. Reacţionez atunci când văd că lucrurile în spaţiul public nu se îndreaptă într-o direcţie normală. Şi nu las pe altcineva să decidă în numele meu.debate

Dacă mă piş pe el de vot mai pot avea control asupra deciziilor guvernamentale, ce revin conform constituţiei reprezentanţilor aleşi?

Dacă mă piş pe el de vot ce rost mai are ca reprezentanţii să fie aleşi în competiţii electorale corect desfăşurate?

Dacă mă piş pe el de vot mai am dreptul, chiar şi moral, să-mi aleg reprezentanţii?

Dacă mă piş pe el de vot mai am dreptul să mă exprim fără pericolul de a fi pedepsit din motive politice?

Dacă mă piş pe el de vot mai pot căuta surse alternative de informare?

Dacă mă piş pe el de vot mai are rost să înfiinţăm partide politice, asociaţii sau organizaţii independente?

Dacă mă piş pe el de vot ce se întâmplă cu cei care votează?

Dacă mă piş pe el de vot cum mai încurajez consensul, participarea în spaţiul public, şansele egale ca fiecare să-şi exprime preferinţele, responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă politicenii, pluralismul?

Dacă mă piş pe el de vot ce rost mai are să trăim într-o democraţie?

Tabloidizarea discursului politic

Octombrie 17, 2014

184912_488923361156216_2021072360_n

În ultimii 10 ani mass-media a suferit schimbări mai mult sau mai puţin benefice. Lucru cert este faptul că numărul canalelor TV de ştiri a crescut, unele dispărând însă apărând în locul lor altele, mult mai incisive şi mai hotărâte de a aduce politicul şi politica în cât mai multe case. Întâmplător sau nu acest fenomen s-a suprapus şi cu cele două mandate ale preşedintelui Traian Băsescu, un preşedinte jucător aşa cum a fost numit atât de presă cât şi de clasa politică, un preşedinte căruia îi place să apară la televizor nu puţine fiind cazurile în care, săptămânal, de obicei luni după amiază, de la Palatul Cotroceni, preşedintele să apară în faţa ţării făcând retrospectiva săptămânii spunând ce a fost bine şi ce a fost mai puţin bine.

Unii spun că dat fiind că politicenii au intuit slaba pregătire a electoratului în ceea ce priveşte cultura şi participarea politică (conform datelor The Economist – Index Democracy cultura politcă şi participarea politică sunt în România deficitare, având cel mai mic nivel din întreaga Uniune Europeană) au apelat la un discurs lipsit de esenţă, populist, care să surprindă şi să şocheze opinia publică, doar, doar vor fi mai cunoscuţi iar votantul de rând îşi va aduce aminte de ce a spus (şi nu ce a făcut) în ziua alegerilor, punând ştampila pe cel care îi înţelege frustrările şi nemulţumirile. Pe de altă parte am putea spune şi că televiziunile din dorinţa de a avea un rating cât mai mare fac din politică un spectacol steril.

Evoluţia gândirii occidentale şi a tehnologiilor de răspândire în masă a informaţiilor aşa cum sunt presa, radioul şi televiziunea a permis apropierea cetăţeanului de spaţiul politic. Astfel s-a dezvoltat un nou spaţiu public, în care relaţia dintre cetăţean şi omul poltic este mediată de media tradiţională. Demosul acţionează politic în funcţie de tehnicile de influenţare oferite de marketingul politic. Aşa cum remarcă Giovanni Sartori odată cu apariţia radioului, a televiziunii, se remarcă depărtarea omului politic de demos şi totodată o creştere a sărăcirii înţelegerii sistemului politic şi a cunoaşterii prin îndepărtarea de cuvântul scris. Cunoaşterea nu este echivalentă cu informarea, cu faptul că individul este la curent cu ceea ce se întâmplă în comunitate, ci înseamnă poate în primul rând asimilarea conştientă a unor concepte. “O cunoaştere prin imagini nu e o cunoaştere în sensul cognitiv al cuvântului … aceasta, în loc să răspândească cunoaşterea, mai mult îi erodează premisele.”[1] Continuând, acelaşi autor spune că “televiziunea excelează într-o privinţă: ea recreează, amuză, distrează. Dar televiziunea pătrunde în viaţa noastră şi se afirmă ca un demiurg. Ea influenţează poporul prin informare. Informându-i în primul rând prin ştiri, (mai mult decât prin noţiuni), adică oferind ştiri despre ceea ce se întâmplă în lume. Problema care se pune este că grosul acestor ştiri nu provin din zona politică, informaţii despre polis. Ceea ce este grav, deorece viaţa politică este cea care ne influenţează viaţa de zi cu zi.”[2]

Pe lângă faptul că televiziunea se constituie ca o video-craţie ce goleşte de conţinut democraţia prin fabricarea opiniei dirijate, unii cercetători sunt de părere că prin aducerea în prime time a ştirilor senzaţionale în goana după rating, creează o aşa numită spirală a cinismului. Acest fenomen este datorat ştirilor negative care duc la diminuarea participării politice a cetăţenilor. Cu toate acestea Pippa Norris constată că în ciuda cinismului de care dau dovadă ştirile, faptul că cetăţenii sunt interesaţi, urmăresc şi citesc ştiri la TV, în ziare sau presa online putem spune că publicul este deja mai informat cu privire la sistemul politic şi ca atare va fi mai activ în viaţa politică decât cei care nu consumă astfel de ştiri.[3]

Cu ce se diferenţiază însă discursul politic raţional, construit în baza unor argumente logice, însă uşor de urmărit de către electorat dar nu numai de discursul politic tabloidizat, senzaţional, polemic, ieşit din sfera comunului, fiind la limita penibilului şi a imposturii? Elementul care face diferenţa între cele două tipuri de discurs este tocmai mijlocul de răspândire a informaţiei: dezvoltarea mass-mediei şi cu precădere a televiziunii a dus la înlocuirea discursului politic tradiţional, bazat pe valori, simboluri, care nu putem spune că era lipsit de elemente demagogice (de aici şi constatarea stoicilor cum că democraţia duce la demagogie) şi care era destinat în special elitelor şi cetăţenilor (până în prima jumătate a sec. XX spaţiul european a adoptat votul cenzitar sau cel de gen) cu unul care face apel la sentimente primare, lipsit de ideologie, comunicarea fiind diluată căpătând în schimb un caracter comercial, devenind mult mai scenică. Astfel asistăm la schimbarea potenţialului democratic[4], la americanizarea comunicării politice.

Specialiştii care analizează teoriile democraţiei vor spune că e în natura politicienilor, politically correct, să foloseşti discursul propagandistic, tabloidizat pentru a putea convinge cetăţenii de calităţile lor profesionale (deşi de puţine ori în discursul politic apar referiri la calificarea profesională ce îl recomandă pe vorbitor să deţină o funcţie politică), limbajul neavând un rol atât de important pe cât o au acţiunile liderilor politici. În spatele unui discurs politic făcut cunoscut de televiziuni, ce face trimiteri la adevăr, valori, justiţie se poate ascunde atât competenţă cât şi incompetenţă profesională. Deşi la modul ideatic presa apare ca un serviciu public ce are obligaţia de a răspunde aşteptărilor publicului, fiind onestă şi nepărtinitoare, ce este responsabilă faţă de public şi se constituie ca un paznic al democraţiei[5], putem uşor constata că lucrurile nu se prezintă tocmai aşa, unii dintre cetăţeni (cei ce dispun de cultură politică) sunt tot mai dezamăgiţi de modul în care mass-media prezintă evenimentele şi inclusiv realitatea social-politică.

Discursul politic se tabloidizează şi ca urmare a obsesiei imaginii. Prin efectul de imagine asupra opiniei publice ce consumă programe TV, emiţătorul politic doreşte să-şi faciliteze acţiunea de legitimare a puterii. Televiziunile cunoscând profilul consumatorului obişnuit promovează şi mai mult acest tip de discurs, oferind publicului ceea ce vrea să audă şi să vadă. Astfel situaţiile de disimulare în care sunt puşi actorii politici sunt determinate de ceea ce vrea să audă şi să vadă alegătorul sau telespectatorul, natura şi structura acestuia fiind şi ele la fel de importante.

Cu greu poate fi stabilită prioritatea relaţiei de cauzalitate în cazul afirmaţiei “discursul politic se tabloidizează, în consecinţă se tabloidizează şi televiziunea”. Ce poate fi spus e faptul că odată cu extinderea dreptului de vot şi apariţia mijloacelor de informare în masă actorii politici îşi schimbă sau îşi adaptează strategiile discursive fie în funcţie de aşteptările electoratului, fie impun prin natura poziţiei pe care o ocupă un nou mod de a face politcă (politica de scandal) ca urmare a faptului că un discurs tabloidizat nu trebuie să facă apel la valori sau adevăruri cât la senzaţional, scandal competenţa actorului politic fiind prezentată prin prisma apariţiilor mediatice, neoferind astfel publicului şansa de a alege între mai multe tipuri de discursuri şi de politicieni.

[1] Giovanni Sartori, Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 37.

[2] Ibidem, p. 49.

[3] Vezi Pippa Norris, Democratic Phoenix: Reinventing Political Activism, Cambridge University Press, New-York, 2002.

[4] Vezi Cameila Beciu, Politica discursivă, Polirom, Iaşi, 2000.

[5] Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p. 138.

Cu regret: din nou despre democraţie semi-consolidată în România

Octombrie 15, 2014

Luna aceasta Freedom House a făcut publice datele studiului Nations in Transit 2014, titlul subliniind situaţia deloc favorabilă în care se află statele Europei Centrale şi de Est alături de statele din vestul continentului asiatic, intitulat Eurasia’s Rupture with Democracy. În cadrul acestui raport în care sunt monitorizate 29 de state (6 state din Balcani, 11 din UE, 12 din Eurasia), ţările sunt distribuite pe mai multe categorii ce arată consolidarea democratică: democraţii consolidate, democraţii semi-consolidate, regimuri hibride, regimuri autoritare semi-consolidate, regimuri autoritare consolidate. Din prima categorie fac parte 8 state (toate sunt membre UE), în cazul democraţiilor semi-consolidate întâlnim 8 state, România situându-se pe ultimul loc, iar în cazul regimurilor hibride vorbim de 6 ţări printre care se află Moldova şi Ucraina.

Această delimitare se face în funcţie de mai mulţi factori ce sunt analizaţi, fiind în număr total de 7: proces electoral, societate civilă, independenţa media, guvernare naţională, guvernare locală, independenţa justiţiei şi corupţia. Într-o anumită privinţă acest index seamănă cu cel publicat an de an de cei de la The Economist, Indexul Democraţiei.

Cazul României nu este unul favorabil dacă e să privim cu atenţie datele. Deşi în introducere este specificat că în cazul ţării noastre în 2013 s-a înregistrat o îmbunătăţire a modului de lucru a instituţiilor democratice, dat fiind perturbările din 2012, pentru 2014 scorul toatal al funcţionării democratice este de 3,46 apropiat de cel din 2013 (3.50) şi de cel din 2012 (3.43). Trebuie precizat că există o scală de la 1 la 7 în funcţie de care se face clasificarea, 1 fiind nivelul cel mai ridicat al progresului democratic, 7 fiind opusul. Totodată datele sunt reprezentative pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013.

Tot în cazul ţării noastre putem observa că la nivelul corupţiei nu se înregistrează nici un fel de progres sau regres, începând cu 2007 avem acelaşi scor de 4.00, la fel şi în cazul societăţii civile (din 2009 avem un scor de 2.50) sau în cazul sistemului electoral doar că aici începând cu anul 2012 avem un scor de 3,00. Independenţa mass-mediei a fost afectată negativ în 2012 şi 2013 (ani cu proteste anti-guvern), scorul total fiind de 4.25, fiind unul din cele mai mari scoruri din rândul statelor membre UE (media UE e de 2.78. În 2013 independenţa justiţiei s-a situat la acelaşi scor ca şi în 2012 şi 2011 (3.75), rămâne însă de urmărit cum vor arăta datele pentru 2014 dat fiind că în acest an mai multe persoane din spaţiul public românesc au primit condamnări definitive iar în această campanie electorală s-au început deja discuţiile legate de modul în care justiţia îşi face treaba. politicenii grăbindu-se să se poziţioneze de o parte sau alta, unii blamând-o alţii fiind încrezători în modul în care acţioneză procurorii sau judecătorii.

Din rândul democraţiilor semi-consolidate mai fac parte Bulgaria care e înaintea noastră (3.25), Serbia, Croaţia (cel mai nou stat membru UE) şi Muntenegru. Dacă în cazul celor două state fost iugoslave situaţie e de înţeles (războiul civil din Kosovo de la sfârşitul anilor 90), Situaţia celorlalte 3 state foste comuniste (acelaşi statut îl are şi Polonia însă ea a făcut progrese vizibile) se explică nu atât prin lipsa unor reforme instituţionale sau legislative cât prin existenţa unei clase politice corupte, a unui cetăţean apatic, dezinteresat din ce în ce mai mult de spaţiul politic ca urmare a dezamăgirilor şi a nemulţumirilor crescânde la adresa clasei politice şi a instituţiilor democratice (cum ar fi Parlamentul).

A-nceput de ieri să cadă. Câte-un pelerin

Octombrie 12, 2014

animatie-creier-serj-copyrightZilele acestea mass-media ne alerteză că la Iaşi, un pelerin a murit în timp ce stătea şi aştepta să-i vină rândul la sărutat moaştele Sfintei Parascheva. Pentru unii nu e nimic neobişnuit, s-a mai întîmplat şi în alte cazuri (unii zic chiar că poate o fi martir, mori pentru credinţă) şi poate nu aş fi scris nici eu despre modul în care percep unii credinţa dacă nu aş fi intrat într-o discuţie cu o prietenă în care vorbeşte despre spiritualitatea care a animat oraşul celor 7 coline.

Vorbim despre spiritualitate într-un oraş în care biserici monument istoric stau să cadă (cazul Mănăstirii Frumoasa), într-un oraş în care valorile creştine precum toleranţa, grija faţă de aproapele, implicarea în comunitate, solidaritatea cu greu îşi fac loc în viaţa ieşenilor. Vorbim despre un oraş în care catedrala mitropolitană e de mai bine de 10 ani în renovare cu toate că Mitropolia Moldovei a depăşit anii trecuţi profitul McDonald România. Cu toate acestea an de an, zeci de mii de pelerini vin în prejma zilei de 14 octombrie pentru a atinge şi ei racla cu moaşte.

Puţini însă ştiu că moaştele sunt continuarea unui ritual păgân iar ele au fost reintroduse mai întâi de Biserica Catolică, în special în Franţa, şi mai apoi în toată Europa ca urmare a revenirii cruciaţilor de la Ierusalim care pe lângă averi au adus şi aşa-zise relicve sfinte, totul pentru a dezvolta adevărate afaceri prin comerţul cu moaşte? Cât de dreptcredincioşi ne putem numi când ne îndepărtăm de mesajul celor 10 porunci – Dumnezeu îi spune lui Moise să nu se închine la nici un chip cioplit. Sunt unii care spun că că sfântul, sfânta ar avea mai mult har într-o anumită zi, ca şi cum Dumnezeu ar fi Bun doar în anumite perioade, iar cu cât te rogi sau te prosternezi mai mult în faţa Lui (mie îmi seamănă a linguşire), cu atât ai mai multe şanse să primeşti o bilă albă. Contează oare mai mult ruga sau munca prin care te faci vrednic de a fi mântuit (perspectiva protestantă)?

Biblia nu ne îndeamnă să apelăm la mijlocitori (ca şi cum am avea nevoie de samsari ca Dumnezeu să ne ia în seamă rugăciunea). Divinitatea este atemporală şi aspaţială, e oriunde, oricând aşa că nu cred că principiul proximităţii moaştelor aduce minuni. Apoi de ce am avea nevoie de mijlocitori când noi înşine ne putem adresa direct divinităţii sau trăim cu impresia că Dumnezeu nu se uită la omul de rând ci ascultă mai degrabă cererile venite din partea unui apropiat, în cazul de faţă un sfânt? Asta nu ridică ceva semne de moralitate cu privire la cât de echitabil este Dumnezeu? Creştinii nu mai au motive pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu dat fiind că Iisus a fost jertfa supremă care a scăpat omenirea de păcatul vesnic, porunca de căpătâi a creştinismului şi totodată calea către mântuire este iubirea aproapelui: „Poruncă vă las vouă: Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum V-am iubit Eu pe voi!” Afişarea credinţei în forme publice extreme (nu e tocmai comod să stai câteva ore bune pentru a pupa o raclă) mi se pare ostentativă, vrem să epatăm, să fim în rând cu lumea – de aici şi milostenia politicienilor care nu ratează momentele de umilinţă în faţa poporului credincios.

Ca la orice sărbătoare latura comercială îşi cere şi ea dreptul. Subliniez „şi ea” – cu alte cuvinte chiar dacă nu e tocmai în regulă ca, de exemplu, să existe în curtea mitropoliei zeci de tarabe unde nici vorbă să primeşti bon fiscal, trecem cu vederea, ne facem că e normal să se întâmple astfel de lucruri că doar suntem oameni şi suntem supuşi greşelii. Însă nu e oare una din datoriile Bisericii de a educa oamenii în spiritul valorilor morale, creştine? Nu oare chiar Iisus se dezice de lumea aceasta prin cuvintele – „Şi a intrat Iisus în Templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casa de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peştera de tâlhari!” Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi” (Matei 21, 12-13). Unde este dreptatea socială propovăduită de Iisus? Unde este smerenia preoţilor (de ce preferăm podobele încărcate cu fir de aur şi mai ştiu eu ce zorozoane când Iisus ne îndeamnă să ducem viaţă simplă, lipsită de fandoseli şi făţărnicie, chiar şi în ceea ce priveşte ţinuta)?

Poate că dincolo de tot ceremonialul acesta fastuos, lipsit cred eu de orice urmă de spiritualitate adevărată (îmi pare mai mult a adunare comunistă de pe stadioanele patriei) cred că mai important e să receptăm mesajul biblic şi să încercăm să ducem o viaţă în acord cu principiile morale, nefâcând rabat de la a pune raţiunea să muncească, şi poate aşa nu o să mai înceapă să cadă câte-un pelerin.

Adresă imagine: http://gandestete.wordpress.com/

Consolidarea democratică – o cauză pierdută pentru România?

Octombrie 2, 2014

lebonbonparis-democratie-logo

Zilele trecute The Economist Intelligence Unit a dat publicităţii datele pentru Democracy index 2013, titlul de anul acesta fiind unul sugestiv pentru perioada de criză prin care trec nu doar statele europene ci întregul spaţiu democratic – Democracy in limbo (Democraţia în decădere, uitare). O analiză sumară ne arată că peste o treime din populaţia lumii (37%) trăieşte în ţări cu regim autoritar, urmate mai apoi de democraţiile disfuncţionale (36%) şi doar 11% din totalul populaţiei globului trăieşte în democraţii consolidate. Restul de 16% o reprezintă populaţia din regimurile hibride.

Pentru Europa, valorile democraţiei par a fi din ce în ce mai puţin respectate şi promovate. În 7 din statele UE, printre care şi România, se observă un declin al democraţiei, începând cu anul 2010. Printre cele mai vizibile cauze se numără criza Zonei Euro, ascensiunea populismului şi a democraţiei de tip electoral (în Italia şi Grecia viziunea partidelor a fost înlocuită cu oferta tehnocraţilor).

Din 1990 încoace în spaţiul românesc nu a trecut campanie electorală fără a se face recurs la teme precum consolidarea statului de drept, respectarea drepturilor şi libertăţilor, şi cu toate acestea progresele atunci când vorbim de consolidare democratică sunt relativ mici (şi în această precampanie electorală am văzut politicieni şi partide care s-au autointitulat promotori ai democraţiei). Partidele politice se mulţumesc ca doar în perioada alegerilor să vină în faţa cetăţenilor cu programe electorale (şi nu politice) care de multe ori sunt fie populiste, fie trase la indigo, mulţumindu-se însă cu o legitimitate din ce în ce mai mică pe fondul scăderii prezenţei la urne.

Din totalul celor 28 de state din UE România se află pe ultimul loc, cu un scor total de 6,54, la egalitate cu Peru (înaintea noastră se află ţări precum Columbia, Botswana, chiar şi blamata Ungarie a lui Viktor Orban). Republica Moldova ne ajunge din urmă cu un scor total de 6,32. Bulgaria, care se află cu un loc înaintea noastră, are un scor total de 6,83. Din totalul celor 28 state foste membre UE doar 13 sunt democrații funcționale („full democracies”) – cele care au obținut un scor general peste 8. Restul sunt democrații disfuncționale („flawed democracies”). Din cele 11 state foste comuniste membre astăzi ale Uniunii, doar unul singur – Cehia – este considerat a fi democraţie consolidată, cu un scor total de 8,06.

În România la capitolul cultură politică şi participare politică nici în 2013 nu am reuşit să trecem de 4,5 puncte (din totalul de 10). Cât priveşte funcţionarea guvernului, datele nu ne situează deloc favorabil – 6,07. În schimb procesul electoral este evaluat ca fiind corect (9,58). O analiză sumară arată că România este o democraţie electorală, participarea politică fiind cea mai scăzută din întreaga Uniune Europeană pe fondul dezamăgirilor crescânde la adresa liderilor politici, a partidelor şi a instituţiilor locale şi centrale. Lipsa culturii politice vine şi pe fondul unui sistem de educaţie deficitar, ce nu încurajează în destulă măsură participarea publică, nu creează atitudini şi comportamente cetăţeneşti. La acestea se adaugă şi mass-media care în goana după senzaţional adânceşte polarizarea în rândul societăţii, incită la ură. Astfel cu uşurinţă în România îşi pot face loc lideri politici populişti, antiintegrare, lipsiţi de programe politice şi soluţii viabile pentru probleme curente.

Previziunile sunt destul de sumbre pentru viitorul democraţiei în România aşa că întrebarea “este democraţia consolidată o cauză pierdută pentru România?” ar trebui să fie un semnal de alarmă atât pentru politicieni, societate civilă cât şi cetăţeni pasul următor fiind găsirea şi implementarea unor măsuri care să dezvolte valorile democratice atât la nivel individual cât şi instituţional. În lipsa unei societăţi civile mobilizatoare (căci partidele am văzut cum acţionează) şi a unui cetăţean interesat de bunul mers al comunităţii democraţia cu greu poate înflori. Însă zic să nu ne pierdem speranţa.